Ajutor danez pentru România! Danemarca donează echipament medical României pentru tratarea pacienţilor COVID-19.
Danemarca trimite în România 15 ventilatoare mobile marca OTWO E700 – Automatic Transport Ventilator și 8 concentratoare de oxigen marca AirSep – Newlife Intensity 10 pentru tratarea pacienților COVID-19.
Decizia privind donarea de echipamente medicale către România a fost luată de Miniştrii Afacerilor Externe, Sănătății și Apărării, ca urmare a solicitării de asistenţă depuse de România prin Mecanismul de Protecţie al UE.
Echipamentele vor sosi în România sâmbătă, 16.10.2021.
Autoritățile daneze continuă dialogul cu România și sunt pregătite să analizeze posibilitățile de asistență suplimentară, la cerere.